Numai apa Ilvei ne-ar putea povesti despre toate cele petrecute în viaţa aşezărilor şi locuitorilor ilveni: de la primii oameni stabiliţi aici, la primul şuierat al unei locomotive cu aburi, la greaua asuprire naţională şi numeroasele persecuţii pe care au trebuit să le suporte românii de aici, până la Marea Unire de la 1918.

Aceste evenimente şi fapte de istorie au fost trăite şi de locuitorii din Lunca Ilvei şi Ilva Mare, care până în anul 1956 au făcut parte din aceeaşi comună cu reşedinţa în satul Ilva Mare. Ca urmare a unor acumulări şi transformări de ordin economic, demogafic şi social-cultural, ce au avut loc între timp, Lunca Ilvei va părăsi, în 1956, statutul său de sat şi va deveni comună de sine stătătoare, cu o viaţă comunitară proprie.

Lunca Ilvei are de aproape cinci decenii statutul de comună, cu organe administrative şi de conducere proprii, cu instituţii religioase, de învăţământ şi de ocrotire a sănătăţii puse exclusiv în slujba locuitorilor săi.